Noapte de vară.

Soarele se apleacă uşor, încercând să sărute zarea cu dulceaţa razelor sale.

Roua se aruncă în stropi pe iarba moale, care o primeşte cu bucurie dupa căldura dogorâtoare de peste zi, învelindu-şi vârfurile într-un strat de răcoare. Maci însângeraţi se lasă uşor, când în stânga, când în dreapta, se apleacă, se ridică, vrăjiţi parcă de farmecul adierii atât de plăcute. Fiicele soarelui pe pământ, plantele de floarea-soarelui, îşi îndreaptă cupola de aur către lumina care uşor, uşor, începe să se piardă. Cerul prinde o culoare vineţie, care este întreruptă de linii roz şi portocalii de lumină, creând o beţie de nuanţe şi o feerie de culori. Grâul aurit se balansează cu vârfurile către cer, aşteptând minunea care adoarme natura. Jumătatea de soare încă neînghiţită de orizont mai scaldă o dată câmpul în strălucire, accentuând aurul atât de perfect pudrat pe grâul înalt. Reflecţia a ceea ce a mai rămas din soare se oglindeşte pentru ultima dată în apa bălţii dintre trestii, departe de lanurile de grâu şi macii aruncaţi în întuneric. Şi se pierde de tot şi conturul discului atât de puternic şi înflăcărat. Cerul îşi schimbă culoarea vineţie încet, într-un albastru închis care poposeşte un timp, câteva zeci de minute pe bolta cerească. Astfel, natura îşi îmbracă haina nopţii şi se linişteşte, se odihneşte dupa freamătul continuu de peste zi. Iar luna îşi face apariţia ca o regină a întunericului, mai timid, împinge toţi norii departe cu vraja ei, cu albul ei strălucitor şi puternic, luminând cerul. O ploaie de stele cade în întuneric, licărind din toate părţile fermecător. O atmosferă rece cuprinde toată natura, surprinsă de măiestria lunii şi a invitatelor ei din fiecare seară. Acum undele bălţii tresar din când în când, tremurându-i imaginea clară a lunii ce şi-a găsit loc printre ape. Iarba, amorţită de rouă, nu îşi mai arată smaraldul zilei, ci se scufundă în noapte la fel ca floarea-soarelui şi surorile ei, care se topesc de dorul soarelui. Macii şi-au închis florile, grâul a rămas neclintit deşi vântul suflă cu aceeaşi adiere, care a devenit mai rece. Luna şi-a găsit loc în mijlocul cerului, luminând întunericul deplin al nopţii, iar stele au adormit deja, lăsând magia licăririlor să farmece pământul. Este deja noapte.

Şi aşa a trecut o altă zi, o altă înserare tipică unei zile de vară. Noapte bună!

-tema la română-