Zumzet

O liniste ciudata. De mormant. O pajiste verde. Plina cu flori multicolore. Si un cer mare si albastru...nemarginit. Si un soare stralucitor. Cald. Cu raze nesfarsite. Dar un loc lipsit de viata. Viata activa. Caci apare de sub umbra unei frunze, lenesa, ea: o musculita inofensiva imbatata de natura si miros. Cea mai fericita fiinta de pe pamant. Desi ea nu stie asta...Zilnic se scalda in aroma de miresme a florilor, a ierbii, a naturii. Si nici nu stie ce frumos traieste. Isi incepe zumzaitul clasic, ca la orice inceput de zi. Si incepe sa cutreiere in lung si in lat pajistea ei...casuta ei. Sa caute noutati, sa invete, sa-si faca noi prieteni. Si se lasa purtata de aripile vantului...ocolind obstacolele ce ii pun in pericol viata si zambind. Nu stiu cat poate sa zambeasca o musca. O biata musculita ametita. Care poate nu traieste mult. Dar se bucura de viata in traiul ei scurt. Poate daca as putea macar 10 minute sa fiu o musculita...o zburatoare, un fluturas...m-as bucura de ele mult. Ca as putea sa zbor. Sa vad totul asa cum nu poate vedea ochiul uman. Sa zumzeiesc fericita printre firele de iarba si sa dau din aripi cat de repede pot. Totul in mijlocul naturii. In forfotul naturii. In eternitatea naturii.